Actualizat: 12 august 2026 · scris de Daniel Ungureanu, inginer instalații
Vine de la școală, mănâncă, se așază la teme și după douăzeci de minute cască. Nu e leneș și de obicei doarme destul. Într-o cameră de 12 metri pătrați cu ușa și geamul închise, aerul din jurul lui a fost deja respirat de câteva ori până la ora aia. Se poate măsura, iar cifra explică mai mult decât pare.
- Ce s-a întâmplat până la ora patru
- Ce măsoară de fapt cifra aia
- Cât se adună într-o noapte
- Calculator: cât ajunge în camera copilului tău
- Ce se întâmplă cu somnul
- Partea incomodă: nu CO₂-ul e otrava
- Ora de la școală, pe care n-o controlezi
- Ce funcționează, în ordinea costului
- Ce nu funcționează
- Întrebări frecvente
Ce s-a întâmplat până la ora patru
Ziua lui nu începe la ora patru. Începe la șapte dimineața, într-o cameră în care aerul stă închis de nouă ore.
Apoi merge la școală, unde stă cinci-șase ore într-o clasă cu douăzeci și cinci de copii și geamurile închise, pentru că afară e opt grade. Se întoarce acasă, intră în camera lui, închide ușa ca să se concentreze, și se așază la teme.
În niciunul dintre cele trei momente nu s-a schimbat aerul cu adevărat. Ce se acumulează nu e ceva ce a intrat din exterior. E ceea ce a ieșit din el.
Ce măsoară de fapt cifra aia
Aerul de afară are în jur de 420 de părți per milion de dioxid de carbon. Aerul pe care îl expiri are aproximativ 40.000. De aproape o sută de ori mai mult.
Când aerul dintr-o cameră ajunge la 2.000 de părți per milion, asta înseamnă, foarte simplificat, că vreo patru la sută din ce respiri a trecut deja prin plămânii cuiva. Nu e o imagine, e aritmetică.
Un copil de opt-zece ani care doarme produce în jur de 8 litri de dioxid de carbon pe oră. Un adolescent, aproape 13. Un adult treaz, în jur de 22. Cifrele astea vin dintr-o formulă standard de proiectare, care leagă producția de suprafața corpului și de nivelul de activitate — aceeași folosită când se dimensionează ventilația unei clădiri.
Dacă iei un milion de molecule din aerul camerei, ppm îți spune câte dintre ele sunt de dioxid de carbon. La 420 sunt 420. La 2.000 sunt 2.000. Nu trebuie să reții unitatea, ci două repere: sub 800 înseamnă aer care se schimbă bine, iar peste 2.000 înseamnă o cameră în care aerul practic stă pe loc.
Cât se adună într-o noapte
Aici e partea pe care o pot calcula exact, și pe care nu am găsit-o făcută nicăieri în română.
Iau o cameră obișnuită de copil: 12 metri pătrați, tavan de 2,6 metri, deci vreo 31 de metri cubi de aer. Un singur copil, care doarme nouă ore. Restul depinde de un singur lucru: cât aer intră din afară.
| Situația camerei | La trezire | Dacă ar dormi la nesfârșit |
|---|---|---|
| Ușă și geam închise, tâmplărie nouă etanșă | 1.700 ppm | 2.200 ppm |
| Ușă închisă, dar cu grile de aerisire în geam | 1.150 ppm | 1.180 ppm |
| Ușă lăsată întredeschisă spre restul casei | 800 ppm | 800 ppm |
| Geam pe poziția de aerisire, toată noaptea | 600 ppm | 600 ppm |
| Doi copii în aceeași cameră, ușă și geam închise | peste 3.000 ppm | aproape 4.000 ppm |
Două lucruri din tabelul ăsta merită scoase în față.
Primul: în camera etanșă, concentrația nu se stabilizează peste noapte. Urcă până dimineața. Îi ia aproape șapte ore doar ca să ajungă la două treimi din valoarea finală. De asta cel mai prost moment al nopții e exact înainte de trezire, și de asta copilul se scoală obosit după nouă ore de somn.
Al doilea: diferența dintre primul și al treilea rând e o ușă întredeschisă. Nimic cumpărat, nimic montat.
Calculator: cât ajunge în camera copilului tău
Pune datele camerei lui și vezi unde ajunge până dimineața. Calculul e același bilanț de masă folosit la proiectarea ventilației: cât produce omul dinăuntru, împărțit la cât aer intră din afară.
Cât CO₂ se adună în camera lui?
Se recalculează la fiecare modificare. Nimic nu se trimite nicăieri.
Măsurată, nu din actele apartamentului.
La bloc e de obicei 2,5-2,6. La casă veche, uneori 3.
Un copil mai mare produce mai mult, pentru că are corpul mai mare.
Doi oameni nu înseamnă puțin mai mult. Înseamnă dublu.
Ăsta e singurul rând care schimbă cu adevărat rezultatul.
De la stins lumina până la trezire.
—
completează datele de mai sus
Calculul folosește bilanțul de masă standard pentru o încăpere: producția de dioxid de carbon a ocupanților, estimată din suprafața corporală și nivelul de activitate în somn, împărțită la debitul de aer proaspăt, cu valoarea exterioară de 420 ppm. Ratele de schimb de aer sunt valori uzuale pentru locuințe, nu măsurători ale camerei tale. E o estimare de proiectare, nu o măsurătoare.
Ce se întâmplă cu somnul
Până aici e fizică. De aici încolo e ce s-a măsurat pe oameni care dormeau.
Un studiu care a înregistrat somnul cu polisomnografie, adică electrozi, nu chestionare, a comparat aceeași cameră cu una, două și trei persoane. Concentrația a urcat de la sub 800 la peste 2.200 de părți per milion. Proporția de somn profund a scăzut de la 20,4% la 14,4%.
Somnul profund e faza în care se eliberează hormonul de creștere și în care se fixează ce a învățat peste zi. Nu e o fază oarecare. La un copil, e cea mai importantă dintre toate.
Un al doilea studiu, danez, a ținut șaisprezece oameni în dormitoare la 2.395 de părți per milion, apoi la 835, cu ventilație controlată. La valoarea mică s-au trezit odihniți, au avut eficiență de somn mai bună măsurată obiectiv, au fost mai puțin somnoroși a doua zi și au obținut rezultate mai bune la un test de raționament logic.
Reține partea cu „a doua zi”. Nu obosesc în cameră. Obosesc a doua zi, la ora patru.
Oamenii care au dormit cu ventilație mai bună au avut gura și pielea mai uscate, pentru că aerul de afară iarna e uscat. Dacă îți crește copilul cu nasul înfundat dimineața după ce ai început să aerisești, nu e o închipuire. Se rezolvă coborând un grad temperatura din cameră, nu închizând geamul la loc. Am explicat de ce în articolul despre aerul care pare uscat iarna.
Partea incomodă: nu CO₂-ul e otrava
Aici mă despart de aproape tot ce o să găsești căutând subiectul ăsta, și prefer să pierd dramatismul decât să spun ceva ce nu se susține.
Există un studiu care a expus 69 de studenți la dioxid de carbon pur, adăugat în aer, la 600, 1.500 și 2.100 de părți per milion, cu tot restul neschimbat. Performanța cognitivă nu s-a înrăutățit sub 2.100. Concluzia autorilor e că sub pragul ăsta dioxidul de carbon ar trebui tratat în primul rând ca indicator al ventilației, nu ca poluant în sine.
Deci de ce contează cifra?
Pentru că e cel mai bun indicator ieftin pe care îl avem pentru „cât din aerul ăsta a fost deja respirat”. Iar odată cu dioxidul de carbon se acumulează tot restul: compușii pe care îi elimină corpul prin piele și respirație, umezeala, particulele, ce se evaporă din mobila nouă, și virusurile dacă cineva e răcit. Studiile în care oamenii chiar au funcționat mai prost sunt cele în care aerul era stătut cu totul, nu doar bogat în dioxid de carbon.
Adică termometrul nu e boala. Dar când arată 39, nu te cerți cu termometrul.
Ora de la școală, pe care n-o controlezi
O clasă cu douăzeci și cinci de copii într-o sală de 180 de metri cubi produce în jur de 300 de litri de dioxid de carbon pe oră. Ca să ții aerul sub 1.000 de părți per milion, ai avea nevoie de peste 500 de metri cubi de aer proaspăt pe oră, adică de aproape trei schimburi complete.
O sală cu geamurile închise face, în cel mai bun caz, o jumătate de schimb. De asta măsurătorile din școli găsesc frecvent valori de două-trei mii, cu vârfuri și mai mari spre finalul orei. Nu e neglijență, e aritmetică: nicio clasă plină nu poate fi ventilată prin ușă și prin fisuri.
Ce poți face, practic: să ceri, la ședința cu părinții, aerisirea în fiecare pauză, cu geamurile larg deschise timp de cinci minute, nu întredeschise permanent. E gratis și e singura măsură care funcționează într-o clădire fără ventilație mecanică. Am explicat de ce cinci minute larg bat o oră întredeschis în articolul despre aerisitul scurt.
Ce funcționează, în ordinea costului
- Lasă ușa camerei întredeschisă noaptea — zero leiDin tabelul de mai sus, 1.700 devine 800. E cea mai mare îmbunătățire per leu cheltuit din tot articolul. Are un cost real, pe care îl spun ca să nu te miri: umezeala din camera lui se împrăștie în restul casei, iar dacă ai deja probleme cu condensul, o să le vezi în altă parte.
- Aerisește camera lui înainte de culcare, larg, cinci minute — zero leiNu rezolvă noaptea, pentru că într-o cameră etanșă concentrația urcă la loc în două-trei ore. Dar pornește de la 500 în loc de 1.200, iar asta mută toată curba în jos.
- Deschide geamul pe poziția de aerisire, dacă nu e ger — zero leiCea mai eficientă măsură gratuită și cea mai greu de acceptat iarna. Merge până pe la cinci grade afară fără să simți; sub atât, plătești în căldură.
- Grile de aerisire în tâmplărie — 80 până la 300 de lei per fereastrăRedau ferestrei fanta pe care i-ai luat-o când ai schimbat-o. Aduc un debit mic și constant, fără curent și fără zgomot. Nu ajung la valorile geamului deschis, dar taie o treime din cifră și funcționează în fiecare noapte, fără să depindă de tine.
- Un aparat de măsură, dacă vrei să știi unde eștiAici trebuie să fiu direct: am căutat pe piața din România și nu am găsit un senzor de dioxid de carbon bun sub 500 de lei. Aparatele ieftine de tip „13 în 1″ nu măsoară dioxidul de carbon, îl estimează dintr-o măsurătoare de compuși volatili, iar rezultatul e adesea o cifră care nu se mișcă indiferent unde duci aparatul. Dacă iei unul, caută explicit senzor NDIR scris pe fișă.
- Ventilație mecanică cu recuperare de căldură — de la câteva mii de leiSingura soluție care ține valorile jos toată iarna fără să deschizi nimic și fără să pierzi căldura. Am scris separat despre de ce nu se amortizează din economia la încălzire, ca să știi de la început ce cumperi și ce nu.
Ce nu funcționează
- Purificatorul cu filtru HEPA. Filtrează particule. Dioxidul de carbon e gaz și trece prin el neatins.
- Plantele din cameră. Consumă dioxid de carbon doar la lumină, iar noaptea produc. Efectul, în orice caz, e prea mic ca să se vadă pe un aparat.
- Umidificatorul sau dezumidificatorul. Lucrează cu apa din aer, nu cu gazele.
- Ionizatoarele. Nu au ce face cu o moleculă stabilă.
- Ventilatorul din cameră. Amestecă același aer. Ajută la senzația de prospețime și încurcă diagnosticul.
- Orice aduce aer de afară: geam, grilă, ventilație mecanică.
- Mai puțini oameni în aceeași cameră.
- Un volum de aer mai mare, adică ușa deschisă spre restul casei.
Lista aia din stânga e importantă pentru că sunt exact aparatele pe care le cumpără părinții când citesc despre calitatea aerului. Un purificator e util pentru praf, polen și fum. Pentru copilul care cască la ora patru, nu face nimic.
Dacă reții trei lucruri
Într-o cameră de copil cu ușa și geamul închise, dioxidul de carbon urcă toată noaptea și e maxim exact înainte de trezire, în jur de 1.700 de părți per milion la un copil singur și peste 3.000 la doi. Cifra în sine nu e otrăvitoare sub 2.000, dar îți spune cât din aer a fost deja respirat, iar la valorile alea somnul profund scade măsurabil, de la 20% la 14% din noapte. Iar cea mai eficientă măsură nu costă nimic: ușa întredeschisă.
Întrebări frecvente
Doarme cu ușa închisă pentru că altfel îl trezește zgomotul. Ce fac?
Grile de aerisire în geamul lui. Costă 80-300 de lei per fereastră, se montează în ramă, aduc aer continuu și nu fac zgomot. Din calculul de mai sus, taie cifra de la 1.700 la aproximativ 1.150, adică sub pragul de la care încep raportările de somn mai prost. Nu e la fel de bun ca ușa deschisă, dar e singura variantă care nu depinde de nimeni.
Dacă las geamul deschis noaptea, nu răcesc casa degeaba?
Depinde cât e afară. Peste cinci grade, poziția de aerisire costă puțin și se simte imediat. La zero sau sub, pierderea devine reală și aș trece pe grile. Dacă vrei aer proaspăt și iarna, fără să plătești, singura variantă tehnică e recuperatorul de căldură, care îți dă înapoi 80-90% din căldura din aerul evacuat.
De unde știu că problema e aerul și nu altceva?
Nu știi, și n-aș pretinde altceva. Oboseala de după-amiază la un copil poate veni din somn prea puțin, din ecrane seara, din anemie, din alergii, din multe altele. Ce poți face e un test simplu de eliminare: o săptămână cu ușa întredeschisă noaptea și cu camera aerisită larg înainte de culcare. Dacă după cinci-șase zile e vizibil altfel dimineața, ai răspunsul. Dacă nu se schimbă nimic, cauți în altă parte, și e bine că ai eliminat una.
Camera lui e mică, de 9 metri pătrați. Contează?
Foarte mult, și în sens invers decât se așteaptă lumea. Într-o cameră mică, aceeași cantitate de aer expirat se împrăștie într-un volum mai mic, deci concentrația urcă mai repede și ajunge mai sus. La 9 metri pătrați cu ușa închisă, un copil de zece ani trece de 2.000 până dimineața. Camera mică e argumentul cel mai puternic pentru ușa întredeschisă.
Am pus un aparat care măsoară și arată 800 tot timpul. E bine?
Verifică-l înainte să te bucuri. Ia-l afară, pe balcon, și lasă-l zece minute. Trebuie să coboare spre 420-450. Apoi suflă spre el de la douăzeci de centimetri: trebuie să sară la câteva mii în câteva secunde și să revină lent. Dacă nu face niciuna dintre cele două, aparatul estimează dioxidul de carbon în loc să îl măsoare, iar cifra de 800 nu înseamnă nimic.
Ce valoare ar trebui să am în camera lui?
Sub 1.000 e bine, sub 800 e foarte bine. Între 1.000 și 1.400 nu e o urgență, dar înseamnă că schimbul de aer e mic și că orice se adaugă în cameră, de la un al doilea copil la un umidificator, o să te ducă repede mai sus. Peste 1.400 aș schimba ceva, iar peste 2.000 sunt valorile din studiile în care somnul și performanța de a doua zi s-au înrăutățit măsurabil.
La școală ce pot cere, concret?
Aerisire în fiecare pauză, cu geamurile larg deschise cinci minute, nu întredeschise pe toată durata orei. Dacă școala are buget, un senzor de dioxid de carbon pe perete în fiecare clasă schimbă comportamentul mai bine decât orice regulament, pentru că profesorul vede cifra urcând. E o măsură ieftină și cu efect imediat, dar are nevoie de senzor adevărat, nu de aparate care estimează.
Inginer instalații
Montez și repar aparate de climatizare și tratare a aerului din 2000. Scriu despre ele din perspectiva celui care le pune în funcțiune, nu a celui care le vinde. Mai multe despre mine.